baner-1

Biserica evanghelică fortificată Beia

Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
 

Beia păstrează mai vechea biserică parohială medievală (dedicată probabil Sf. Ursula), devenită biserică luterană până la finele veacului al XVI-lea. Dar, în lipsa unor cercetări mai aprofundate, începuturile ei nu se cunosc cu mare precizie, rămânând să fie atribuite larg secolului al XIV-lea. Componentele gotice conservate până la noi – o frumoasă boltă pe ogive din cor, cu chei de boltă şi console decorate, o cristelniţă de piatră, ferestre cu muluri având forme diferite, contraforturi, portaluri în arc frânt (la intrarea în navă şi în sacristie), împreună cu un coridor exterior, sprijinit pe arce coborâte la contraforturi, unde s-au amenajat guri verticale de tragere (maşiculi), în vederea apărării faţă de un asediu, ne arată că edificiul a cunoscut o reconstrucţie de gotic târziu, la sfârşitul veacului al XV-lea – primele decenii ale secolului următor. Peste ea s-au suprapus ulterior o altă serie de intervenţii constructive, cu alte forme. După ce cutremurul din 1702 a dus la prăbuşirea arcului de triumf, nava a fost refăcută cu o boltă semicilindrică cu penetraţii; i-a urmat reconstrucţia turnului-clopotniţă (1824-1825) cu patru nivele, aflat la vest de ea, având trăsături neogotice.

Din dotările interioare ale bisericii din Beia, cea mai notabilă pare acum să fi fost un  altar din 1513, pus pe seama lui Ioan, fiul mai-cunoscutului artist Veit Stross. Însă, monumentul nu şi-a dezvăluit toate elementele de atractivitate. Alte ancadramente cu decoruri sau urme de pictură medievală ar putea să fie ascunse de tencuieli. Acum pot fi admirate tribunele şi stranele sculptate şi policromate ordonate de-a lungul pereţilor navei şi corului, realizate în 1768-1770 şi în secolul al XIX-lea; de asemenea, orga realizată în 1912 de Karl Einschenk din Braşov.

Biserica este înconjurată în mare parte de o curtină cu planimetrie hexagonală neregulată, dezvoltată pe axa bisericii, de la vest, către est. Însă, datorită stării de conservare, structura ei poate fi doar parţial înţeleasă. Se bănuieşte că iniţial, fortificaţia a dispus de mai multe turnuri, situate aproximativ la extremele planului, dar acum sunt certe doar două, diametral opuse, la nord-vest şi la sud-est. Primul a fost ridicat pe o planimetrie insolită, hexagonală, cu detalii ce cuprind guri de tragere în forma unor găuri de cheie întoarsă, cioplite în blocuri de piatră. Cel de-al doilea, mult mai simplu şi cu planimetrie pătrată, se remarcă mai ales datorită unei cornişe ieşite în rezalit, de tipul celei întâlnite cu precădere în secolul al XVII-lea. Dezvoltările pe verticală ale turnurilor sunt similare, cu trei nivele, accese exterioare racordate la nivelul solului şi la vechi drumuri de strajă, dar şi ferestre de tragere potrivite doar pentru arme de foc cu calibrul mic. O bună parte din lemnăria prezentă la turnuri este cea veche şi poartă date esenţiale, probabil de la refaceri, pentru aceste componente ale fortificaţiei: 1677, la primul, şi 1664 la cel de-al doilea. Dispariţia unor părţi din fortificaţie (turnul de sud-vest şi parte din curtină) poate fi pusă pe seama unei intervenţii de la 1900, de când se ştie că materialul rezultat din demolare a fost utilizat ridicării unei noi şcoli. La scurt timp, în 1909, s-a consemnat şi prăbuşirea unei părţi a curtinei de est.

În spaţiul dintre biserică şi curtină există un nivel consistent cu depuneri şi denivelări care pot proveni de la vechi case interioare, prezenţe obişnuite în vechile ansambluri fortificate, de acest tip, în arealul în care au trăit saşii.

1437 Total Vizualizări 4 Astăzi
Back to Top