baner-1

Biserica fortificată Ungra

Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
Slide background
 

La această localitate, trebuie să avem în vedere atât o biserică evanghelică fortificată, cât şi o cetate. Ultima a fost situată pe locul cimitirului evanghelic de astăzi, pe dea­lul denumit Burchrech. Ocupa iniţial un perimetru poligonal neregulat de circa 110 x 70 m. Şanţurile sale, triple, în spatele cărora a funcţionat şi o palisadă, se mai conturează astăzi vag la suprafaţa solului, spre vest şi sud-vest. Apoi, în altă etapă, s-a adăugat o curtină de piatră, în care au intrat şi spolii romane din castrul roman Pons Vetus, pe Râul Olt. Cetatea a început să aibă activitate după a doua jumătate a secolului al XII-lea. Este menţionată documentar de două ori, în anii 1211 şi 1222, în hotarul concesiunii teutone. A fost o cetate regală de graniţă şi cu adevărat singura atât de timpurie, care poate fi mai strâns datată. Însă, scoasă din uz, a fost demantelată sistematic pentru a servi la construcţia bisericii romanice din sat, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

Aşadar, a murit o cetate, s-a născut o biserică. Istoria complexului ecleziastic a început tot în cel de-al XIII-lea veac, doar că ceva mai târziu, prin ridicarea unei frumoase bazilici cu trei nave şi cor alungit, închis semicircular. Pietre romane, decorative, au fost reutilizate şi montate în pereţi. Pe vest, se afla o clopotniţă, a cărui dublu rost de turn-locuinţă nu mai poate fi dovedit datorită demolării sale în anul 1843. Dar, operaţiunea demolării a „eliberat” un monumentalul portal romanic târziu, de pe faţada vestică a bisericii. Nava centrală ne arată şi acum autentice ferestre geminate, din prima perioadă de construcţie. Biserica a fost dedicată Sf. Andrei şi iniţiativa ridicării ei a aparţinut greavilor saşi, locali. Însă ea, nu a rămas în forma iniţială, romanică. La invazia tătară de la 1658, biserica a fost grav avariată, aşa că ulterior i s-au demolat navele laterale. Petele de culoare ale tencuielilor lasă să acum transpară liniile arcadelor care se sprijineau pe stâlpii despărţitori ai navelor. În perioada gotică, cel puţin bolţile corului s-au refăcut. De la ele au rămas vizibile doar consolele de sprijin, dar şi acelea bine mascate de bolţile mai târzii, baroce. Lăcaşul ambalat de tencuieli astăzi are o potenţialitate de restaurare formidabilă, cu şansa de a fi unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi locuri din zonă. Din zestrea interioară a bisericii, cel puţin patru piese sunt de remarcat: altarul cu patru coloane corintice, frumos integrat corului, care conţine o Răstignire datată în prima jumătate a secolului al XVI-lea, orga actuală, realizată la 1846, un clopot din 1668, dar şi mecanismul vechiului ceas din turnul bisericii (acum în micul muzeu amenajat la intrarea în ansamblu).

Istoria fortificaţiei asociate bisericii este încă plină de necunoscute. Dacă vechiul turn, din vestul bisericii, a servit drept turn-locuinţă, atunci este aproape obligatoriu să fi existat o primă incintă contemporană lui. Din păcate, nimic nu ne aminteşte de ea, în afara unor presupuneri legate de curbura din est a curtinei actuale, dimpreună cu turnul de poartă din sud-est, astăzi necarosabil. Cel din urmă este cel mai arătos, cu o galerie de strajă sub acoperişul piramidal. Întreaga dispoziţie a închiderii curtinei trimite clar către mai multe etape de construcţie. Pe lângă curbura menţionată, restul zidurilor tind a se-nscrie într-un trapez, cu latura scurtă la vest. Resturile de curtină observabile, datorită unor soluţii grăbite de uniformizare (1913), măresc suspiciunea prezenţei unor construcţii dispărute. Cel mai probabile ar fi locuinţele interioare, aliniate pe lângă incintă, aşa cum se găsesc în alte perimetre de biserici fortificate.

Alte două turnuri de curtină sunt vizibile pe nord-est şi sud-vest. Primul are o bază pentagonală, cu o muchie bine orientată către exterior, dar, din păcate, are o stare de conservare precară. Rudele acestui turn aparţin mijlocului de secol XVI. Al doilea stă pe o bază patrulateră,  acoperiş în pupitru, şi pare să fi apărut mai târziu (sec. XVII?). Aproape sigur, un alt turn trebuie să fi fost amplasat şi pe colţul nord-vestic. Pe sud, unele relicve arhitectonice mai vechi au fost înghiţite de construcţia unei şcoli confesionale, care a încălecat şi curtina, din secolul al XIX-lea.

Relicvele istorice ale acestui loc, alături de care convieţuieşte o cultură de sorginte săsească, cu cea secuiască şi românească, constituie o adevărată invitaţie către descoperiri şi renaştere turistică, în baza lor.

1493 Total Vizualizări 5 Astăzi
Back to Top